BLOG CENACLU Post New Entry

PROPUNERI REVISTA ASPITATII

Posted by Fedorovici Mihai on August 8, 2012 at 11:40 AM

STRĂBUNICII MEI

(eseu)

              Deschid cartea. O răsfoiesc alene să observ imagini. Acestea îmi plac mie! Imagini cu peisaje, oameni, îmbrăcăminte, obiceiuri. Printre paginile volumului, găsesc o fotografie îngălbenită de timp. Memoria ei, însă, este vie. Alături de mine este mama mea scumpă, Maria. Are un nume predestinat pentru a face bine şi de aceea este iubită de toţi. O admirăm amândouă! Mama îmi spune că în fotografia îngălbenită se observă şi chipul bunicului, alături de un coleg de şcoală, consătean de-al nostru, mort în al doilea război mondial. Avea nouăsprezece ani. Ne povestea bunica noastră, care-l cunoştea bine, că venise vestea-n sat despre rănirea gravă a lui Gheorghiţă Munteanu. Primise ordin să apere un sat de lângă Mărăşeşti. Ceilalţi camarazi erau în retragere. Purta mitralieră cu rapiditate de la stânga la dreapta. Secera tot ce venea spre dânsul şi spre colegii săi de arme din traseu. Noapte fiind, focul său a fost desigur zărit. La un moment dat deasupra cazematei a explodat un obuz. Mulţi au murit pe loc. Gheorghiţă a fost grav rănit la cap. O schijă i-a smuls dinţii din faţă, altele i-au pătruns în obraz şi în piept. Curgea sângele şuvoi. Nu putea vorbi. Gura îi era plină de pământ şi sânge. După încetarea luptei a fost luat cu targa de cei rămaşi şi dus la spitalul de companie. A doua zi, pe la prânz, Gheorghiţă a închis ochii pentru totdeauna. Memoria fotografiei noastre îi păstrează deschişi şi melancolici. De ce oare? Probabil îşi simţea mai bine decât alţii destinul. O soartă tristă dar care se bucură de recunoştinţa noastră veşnică. Bunicul era în clasa a doua primară. Mama ţine minte că el i-a povestit despre această poză. Cei doi băieţi îmbrăcaţi frumos, în costume naţionale, din zona noastră a Bucovinei, mai precis din Valea Moldovei, judeţul Suceava, erau pregătiţi pentru a merge la biserică. Lucrase mult străbunica pentru ca şă-i facă un asemenea costum. Cămaşa albă din fire de bumbac era cusută cu „pui” negri pe la poale şi pe la mâneci. Cusutul era o preocupare de mare importanţă în satul şi zona înconjurătoare. În cadrul cusăturilor, punctele aveau denumiri diferite: cu punctul se desena altiţa şi registrele acesteia, uneori umplându-se spaţiile îmguste, „butucaşul” era punctul de umplutură preferat pentru calităţile de acoperire, ca de altfel ,,cruciţa” când se foloseau două sau trei fire, asigurându-se o oarecare oblicitate a motivelor. „Lănţişorul” era folosit îndeseobi tot ca punct de umplutură în special când se lucra cu liniile ce desenau altiţa şi registrele ei, pentru ca punctele de „înceţ” cunoscute şi sub numele de „bătrâneşti” să fie folosite pe lăţimea câmpului ornamental, pornindu.se de sus în jos şi de la dreapta la stănga .Chiar dacă astăzi pânza de in sau de cânepă este înlocuită de pânza procurată din comerţ, femeile lucrează cămăşile tot cu aceleaşi puncte tradiţionale. Meşteşugul cusutului, cu adânci rădăcini ancestrale a rămas viu în satele noastre iar cămăşile şi alte piese de port trecând prin faimă demult graniţele judeţului şi chiar ale ţării. Brâul era lucrat cu flori colorate alese pe un fond de lână neagră. Iţarii erau de un alb imaculat, confecţionaţi din pânză de cânepă. În procesul ei de confecţionare erau câteva procedee obligatorii. După ce era ţesută, pânza era spălată în pârâul cald de vară, bătută cu maiul (obiect din lemn) şi întinsă apoi pe o pajişte verde, curată, lăsată la soare ca să se albească. Procesul se repetă câteva zile însorite, până ce pânza era foarte albă şi curată. Abia apoi era croită în obiecte de îmbrăcăminte.

                  Costumul băieţilor bucovineni mai includea pălăria sau căciula dacă era iarnă şi opincile de regulă. Copiii mai înstăriţi aveau pantofi sau sandale. Printre aceştia se număra şi bunicul care după cum spuneam se ducea mai totdeauna la biserică, fiindcă nu locuiau departe de aceasta şi încălţând mai rar pantofii şi nefiind obişnuit cu aceştia s-a împedicat de un bolovan şi a căzut. Câtă supărare! Şi-a murdărit iţarii în genunchi. Nu s-a mai putut duce la slujbă. S-a întors acasă plângând. Ai lui l-au certat. Dar când a apărut în uşă străbunicul, vaietele s-au oprit. El l-a mângâiat, l-a schimbat, scoţându-l din gura „duşmanului”, fiindcă tot aşa a păţit şi el odată şi nu l-a scăpat nimeni de la necaz. De câte ori întâlnesc această imagine fotografică îmi amintesc de necazul şi durerea celor de demult, de războiul care nu i-a ocolit. Şi uneori poate am râs în gând că iţarii din fotografie mai poartă o urmă de tină (noroi) dar n-aş da totuşi această fotografie pentru nimic în lume!

Ea reprezintă o parte din viaţa mea!

PĂSCUŢOI MARIA MELEXIMA

 

Categories: None

Post a Comment

Oops!

Oops, you forgot something.

Oops!

The words you entered did not match the given text. Please try again.

Already a member? Sign In

0 Comments

Oops! This site has expired.

If you are the site owner, please renew your premium subscription or contact support.